“Angajatul nu este cel mai valoros capital într-o companie” – vorbe de duh de la un HR

Bună seara, dragi concetățeni și bine v-am regăsit la un nou episod în care ne minunăm în fața inepțiilor debitate cu atâta grație și iexpertiză de crema HR-ului românesc.

Câteodată mă abțin. Însă aceasta nu este una dintre acele zile.

Pentru că, vedeți voi, cum stăteam eu liniștită și îmi savuram apa minerală, ca să citez din clasici, mi-a apărut în câmpul vizual această bijuterie de articol care promite să-ți facă o venă să pocnească la cap încă din titlu:

George Butunoiu, expert în recrutare: Cel mai valoros capital într-o companie NU este angajatul.

V-a crescut oleacă tensiunea? Încă nu? Ei bine, vă invit să citiți mai departe…

HR-ul a vorbit…tâmpenii, ca de obicei

De ce țin morțiș să analizăm împreună aceste declarații pe blog? Pentru că, după părerea mea, articolul pe care vi-l propun este practic o înșiruire a celor mai HR-istice declarații HR-istice pe care le-am văzut vreodată.

Nu numai că sunt de o deșteptăciune cum rar îți este binecuvântată retina să vadă, dar relevă, cred eu, tot ce este în neregulă cu HR-ul românesc în prezent.

Mă refer, cu precădere, la cum este înțeles și practicat, la toate preconcepțiile care încă circulă despre angajați și productivitate, ridicate la rang de adevăr absolut și de sacru pentru că, bineînțeles, sunt debitate de un iexpert.



Articolul marca Wallstreet.ro cuprinde practic o înșiruire de declarații din partea unui nene, pe numele său George Butunoiu, aparent unul dintre cei mai mari experți în recrutare de care nu a auzit nimeni, cu o experiență vastă de peste 28 ani în acest frumos domeniu.

Rușine să-mi fie că nu am auzit de această somitate până la articolul de față, spărgător de vene la cap, dar aia e, trecem peste.

Să purcedem, așadar, prin a vedea la ce concluzii a ajuns stimatul specialist despre piața muncii din România și criza forței de muncă pe care o sesizăm cu toții în prezent în toate domeniile..



Pot spune că nea HR începe chiar bine prin această observație. Da, angajații devin mai scumpi. Da, salariile trebuie aliniate la nivelul Uniunii Europene, la fel cum și prețurile sunt aliniate standardelor europene. Nu sunt neapărat de acord cu singularizarea unor țări ca Germania, Austria și Olanda ca etaloane spre care să tindem la nivel salarial, dar observația e bună.

Trebuie să ne plătim oamenii pentru că au fost tratați ca niște sclavi pe plantație foarte mult timp și de asta au plecat. Altfel, rămânem cu o țară guvernată de analfabeți în care va bate vântul în toate domeniile dacă nu realizăm că oamenii nu se hrănesc cu muncă în echipă și aer. Next…

Dacă domnul a început bine, a continuat prin a da-o de gard cu grație și excelență.

Iată câteva dintre cele mai inepte declarații din partea profesionistului nostru de scârbiciu:

“Cel mai valoros capital într-o companie sunt procedurile și sistemele, nu angajatul. Cu proceduri bune, o companie se poate lipsi de 10% dintre angajați.”

“Atâta vreme cât angajatorul depinde de cât mai puțini oameni, business-ul este mai solicitat, ajungi ca angajații să fie ca niște piese de schimb pe care îi poți înlocui fără consecințe. Atunci business-ul este cel mai solid și cel mai profitabil.”

Excluzând acordul greșit pe la câteva cuvințele pe acolo, părerea domnului HR-ist cu o vastă experiență în domeniu – repet, 28 ani, conform articolului – este că poți face Resurse Umane fără oameni.

Cu alte cuvinte, oamenii sunt perisabili, nu sunt cel mai important capital al unei companii și, dacă ai proceduri bine stabilite, compania merge strună, faci bani de-i întorci cu lopata și te muți în Caraibe.

Probabil veți crede că, dat fiind faptul că nu am pic de experiență în HR, nu este locul meu să îl contrazic pe expertolog și tot ce fac prin aceste rânduri este să fiu și eu o păreristă de serviciu. E o critică pe care sunt pregătită să mi-o asum.

Însă, dragii mei, dați-mi voie să contracarez astfel de gânduri pe care le-ați putea avea prin a specifica următoarele:

Nici nu trebuie să ai experiență în resurse umane ca să poți analiza, logic și detașat, niște declarații de acest tip.

Salturile logice și fracturile logice, dublate de gândirea clasică de capitalist (proceduri, productivitate, randament crescut, oamenii ne încurcă și sunt scumpi, hai să automatizăm totul) nu mă deranjează ca principiu, mă deranjează că vin din partea unui expert în Resurse UMANE.

Dacă din această postură nu crezi în importanța oamenilor pentru o companie, cine să o facă?

De altfel, cum poți crede că sistemele și procedurile sunt mai valoroase decât factorul uman când chiar și cele mai performante sisteme au nevoie de oameni care să le înțeleagă, să le opereze, să le integreze într-o strategie mai mare pentru creșterea productivității și succesului unei companii?

Dar stați, expertologia continuă…



Dacă nici acum nu vi s-a spart vena aia la cap, vă admir. Vorbind de fracturi logice, cât să fii de deștept să tragi concluzia că un caz singular sau câteva cazuri izolate confirmă o regulă?

Cu alte cuvinte, dacă investirea în angajați și în motivarea acestora nu a funcționat în cazurile X, Y și Z, înseamnă că n-ar trebui să o facem deloc? Că doar, vorba aia, și așa costă iar roboții e mai ieftini?

Nenea se contrazice încontinuu. Nu poți spune că este un mit (100% nu funcționează, compania nu merge bine dacă investește în oameni), ca apoi să spui că în unele cazuri merge dar per total nu merge.

Dacă factorul uman nu era cel mai de preț capital al unei companii, pun și eu întrebarea, firească de altfel – cum se face că țări mai dezvoltate ca a noastră nu au automatizat totul? Cum se face că în unele domenii pur și simplu nu poți înlocui omul? (scriere creativă, traduceri etc.).

Și…ne îndreptăm spre încheierea apoteotică…



Aș vrea să îl întreb și eu pe stimatul expert cum bănuiește că angajații buni au ajuns la acel nivel, dacă nu susține investirea în specializarea angajaților slabi sau începători.

Oricine a făcut performanță, în orice domeniu, de la începuturile omenirii, a început de jos. Fie că vrei să faci haine și te înțepi de 100 ori la deget până îți iese o cusătură simplă, fie că vrei să scrii o carte și arunci 10 caiete pline de idei proaste până apare una bună, nimeni nu se naște învățat.

Ca expert în resurse umane, să arăți atât de puțină încredere în capacitățile oamenilor și să îi consideri o cauză pierdută dacă nu îți ating standardele de performanță și productivitate nu este doar îngrijorător, este jignitor pentru oricine s-a aflat vreodată în postura de angajat începător sau a trebuit să-și schimbe cariera la 180 grade și să înceapă de jos.

Acest nene ne spune, mai pe șleau, că dacă nu suntem buni, putem la fel de bine să nu ne mai angajăm pentru că nicio companie nu ar trebui să pună preț pe noi.

Mă întreb ce soluții propune stimabilul pentru categorii profesionale vulnerabile, cum sunt studenții, șomerii sau necalificații, în acest caz. Ei cum să acumuleze experiență pentru a deveni acei angajați buni căutați de HR-iștii aroganți și atotștiutori, cum este cel de față? Întrebările vieții…

404, logic not found



Bag de seamă că logica și HR-ul nu prea se pupă. De ce spun asta?

Pentru că nenea nu numai că a luat-o pe arătură, dar a încheiat declarațiile în lanul de porumb lângă tractor.

Păi cum mă nene mă să trâmbițezi încontinuu despre cât de importanți sunt angajații buni pentru ca apoi să spui că este greșit să te ghidezi după criteriul experienței în recrutare?

Păi o mare parte din angajații buni nu sunt cei cu experiență, cei care au ajuns la un anumit nivel, care stăpânesc toate procedurile și sistemele atât de dragi dânsului? Te ia toate capu’ de atâta logică…

Ori vrem angajați cu un anumit caracter (să-i placă șefului de tine la bere), ori ne trebuie angajați competenți?

Fundamental, ideea nu este greșită, contează și caracterul angajatului, cu siguranță, dar experiența și caracterul nu sunt mutual exclusive. Stimatul putea să-și salveze rușinea spre finalul acestui articol declarând măcar – “ambele contează în recrutare pentru succesul unei companii.”

Concluzii

În încheiere, nu pot spune decât un lucru – dacă mai marii experți din HR văd resursa umană ca fiind înlocuibilă, fără speranță și lipsită de valoare, atunci companiile conduse sau consiliate de astfel de voci își merită din plin înjurăturile și lipsa de personal.

Atât din partea mea, mă duc să pun niște gheață pe vena aia spartă.

Pe data viitoare!

Ți-a plăcut ce ai citit? Zi-le și la preceni!