2020 a fost un an dramatic și plin de schimbări pentru noi toți. Declanșarea unei pandemii globale, criza economică și izolarea pe perioade extinse nu au făcut decât să schimbe dramatic modul în care trăim și lucrăm.

Unul dintre trendurile care au prins teren în 2020 este munca de la distanță - atât de mult încât analiștii sunt de părere că se va menține în 2021, dar și pe mai departe.

Însă, atunci când firmele sunt forțate spre această tranziție iar ea nu apare în mod organic (așa cum ar trebui), sesizăm o respingere a muncii de acasă, dar și o lipsă de înțelegere a ei. Iar motivele sunt multiple:

De ce resping companiile munca de acasă?

#1 Obiceiurile vechi se schimbă greu

Nu toate sectoarele se pot adapta bine muncii de la distanță - restaurantele, producția, cinema-urile ne vin tuturor în minte ca exemple. Același lucru îl putem spune practic despre orice job care implică operarea echipamentelor tehnice. Chiar și industrii ca marketing-ul implică de cele mai multe ori colaborarea între mai multe departamente. Este mult mai greu să coordonezi echipa de design, SEO, comunicare și testare de produs pe Zoom.

Deși freelancerii care au ales calea marketing-ului remote au avut un 2020 bun, chiar prosper, pentru că au reușit să-și păstreze clienții și nu au depins de nimeni pentru a livra rezultate, echipele de marketing și liderii s-au confruntat cu provocări legate de coordonarea echipelor, fără să aibă vreo vină efectivă.

Domeniile creative ca marketing-ul și publicitatea sunt doar o parte a ecuației. Alături de IT, și ele ar putea în viitor să facă tranziția spre un model de business fully remote prin folosirea tool-urilor de colaborare ca Asana, Slack și Trello, bineînțeles dacă și liderii lor vor fi deschiși spre asta. Chiar și muzeele au reușit să facă tranziția spre tururi virtuale atunci când nimeni nu le-a mai dat o șansă de revenire în urma măsurilor de pandemie.

Însă, pentru ca toate cele de mai sus să se întâmple la o scală largă, liderii trebuie să permită obiceiurilor vechi să dispară și să gândească în afara tiparelor obișnuite.

Și nu va fi un drum ușor pentru toate domeniile, nici chiar pentru cele neconvenționale, ci mai degrabă un experiment care se va dovedi un succes răsunător pentru unele și un eșec pentru altele. Acestea din urmă fie se vor reinventa, fie vor dispărea...dacă digitalizarea, automatizarea și robotica nu le scot de pe piață înainte.

Potrivit McKinsey.com, potențialul pentru munca de acasă este mult mai mare în industriile care necesită muncitori calificați. Astfel, apare întrebarea firească - poate munca remote să fie implementată la scală largă sau va fi exclusiv realitatea unor categorii selecte de muncitori în anii următori?

#2 Lipsa încrederii și micromanagement-ul

Încrederea este fundația oricărei relații de business sănătoase. Dacă fundația este fragilă, va apărea haosul. Iar, dacă la birou companiile pot avea contact direct, față în față cu echipele lor, pot găsi moduri prin care să le motiveze, pot găsi soluții la probleme pe măsură ce apar, în cazul muncii la distanță ne confruntăm cu aspecte ca lipsa intimității, nevoia de spațiu personal și controlul excesiv din partea angajatorilor.

Cu toții am citit câte ceva despre munca de la distanță și supravegherea excesivă de tip Big Brother a angajatorilor. E un subiect cât se poate de actual pentru că aduce în discuție aspecte de ordin etic și griji în legătură cu dreptul la intimitate al angajaților - și e lesne de înțeles de ce.

Angajații trebuie să aibă autonomie - iar a-i pretinde cuiva să aibă camera și/sau microfonul pornite 24/7 nu arată decât o lipsă de încredere și o nevoie excesivă de a controla.

Problemele de management care au existat în birouri dinaintea pandemiei nu au făcut decât să fie scoase la iveală și mai puternic în 2020, odată ce managerii toxici nu au mai putut să-și justifice la fel de ușor rolul în organizații, dar și stilul agresiv de a face management. În fond, este mult mai greu să-ți justifici existența în fața unei camere, dacă tot ce făceai era să te impui prin puterea pumnului în fața echipei. Pandemia nu a făcut decât să discearnă liderii adevărați, empatici, de impostorii toxici, ahtiați după control.

Spre disperarea celor din urmă, munca de acasă nu va dispărea. Potrivit businessinsider.com, mai mult de 50% din angajați doresc să continue să lucreze de acasă, chiar și după ce revenim la normal. E un procentaj covârșitor pe care companiile nu îl mai pot ignora, mai ales dacă nu vor să piardă din vedere candidați valoroși din alte părți ale globului.

#3 Mentalitatea "dacă stă pe scaun 8 ore la birou, înseamnă că lucrează"

Acest mod de a gândi nu doar că e simplist și limitat, dar poate cauza haos în multe organizații. Iar gândirea aceasta se transpune în realitate prin anunțuri de recrutare care doar "promit" muncă de la distanță, însă oferă...

• Muncă de la distanță...dar candidatul trebuie să fie dintr-o anumită țară/dintr-un anumit oraș
• Muncă remote...dar candidatul trebuie să fie rezident al țărilor X, Y sau Z
• Muncă de acasă...dar doar în anumite zile ale săptămânii
• "Sigur, suntem flexibili la ideea de job remote...dar doar dacă te putem supraveghea 24/7 prin intermediul camerei video și al microfonului pentru că te credem un copil pe care, dacă nu-l supraveghem, nu va face nimic"

Și mai grav mi se pare faptul că firmele nu se sfiesc deloc să menționeze cu subiect și predicat aceste aspecte în anunțul de recrutare, excluzând anumite persoane talentate din campaniile lor de recrutare pentru că refuză să vadă realitatea - aceea că angajații caută libertate, autonomie și flexibilitate.

După un an atât de haotic, acum, mai mult ca niciodată, angajații caută stabilitate, dar și un job care are însemnătate, care contează.

Iar afirmații ca cele de mai sus nu fac decât să rateze esența muncii de la distanță, care ar trebui să fie - "lucrează de oriunde vrei atât timp cât livrezi rezultate pentru că avem încredere în tine."

În schimb, pentru angajatori, ea este înțeleasă ca "da, te vom lăsa să lucrezi de acasă, dar doar în termenii noștri pentru că NU avem încredere în tine."

Niciun manual de resurse umane pe care l-am văzut nu a inventat un termen care să descrie aceste companii care refuză să recruteze persoane din afara unei arii geografice restrânse și nu se sfiesc să o și spună. Eu l-aș numi bias în recrutare, poate chiar discriminare.

Și totul nu este altceva decât un rezultat al fricii față de ideea de muncă de la distanță, care expune realități pe care mulți agenți comerciali și managerii de echipe nu vor să le vedem - că spațiile de birouri sunt exagerat, nejustificat de scumpe iar meeting-urile zilnice față în față sunt, de cele mai multe ori, o pierdere de timp.

Munca remote amenință consumerismul fără limite, dar și timpul petrecut în trafic, forțându-ne să vedem ce înseamnă productivitatea reală în lipsa distragerilor zilnice de la birou.

Deși munca remote are și dezavantaje, 2020 ne-a dovedit că acele companii care au permis angajaților să lucreze de acasă au supraviețuit pentru că au înțeles că angajații valorizează mai mult autonomia decât mesele de foosball și cafeaua gratis.

Avem nevoie de o schimbare conștientă a mentalității "dacă stă 8 ore pe scaun la birou, înseamnă că muncește" către mentalitatea "plății bazate pe rezultate." Dacă asta se va întâmpla pe viitor, companiile vor realiza că un candidat bun va fi un top performer de oriunde din lume.

Doar atunci firmele vor realiza că nu plătesc locația, ci talentul, expertiza, dedicarea și, cel mai important, rezultatele. Iar acestea transcend limba, cultura și granițele geografice.

#4 Companiile se tem că moralul echipei și sănătatea mintală a angajaților vor suferi

Statisticile ne-au arătat și câteva dezavantaje majore ale muncii de acasă - izolarea, prezenteismul (adică așteptarea angajatorilor de a fi mereu la dispoziția lor, chiar și după terminarea orelor din programul obișnuit), oboseala cronică și alienarea socială. Toate aceste fenomene au fost raportate atât de team leaderi, cât și de muncitorii din diverse sectoare.

De fapt, mulți angajați mărturisesc faptul că au muncit mai mult în carantină decât ar fi făcut-o la birou, că nu au putut găsi un echilibru între muncă și viața personală pentru că primeau e-mailuri în toiul nopții legate de task-uri iar angajatorii se așteptau să fie prezenți mereu, chiar și în timpul sărbătorilor.

Drept consecință, dacă sănătatea mintală individuală suferă, ea poate afecta nivelul de productivitate și moralul echipelor pe termen lung.

Însă, dacă firmele au lideri puternici care fac efortul de a-și motiva echipele și de a menține moralul ridicat chiar și de la distanță, prin intermediul technologiei atunci când întâlnirile față în față nu sunt posibile, dacă le permit angajaților să se deconecteze la aceeași oră la care ar fi făcut-o la birou, pot combate o mare parte din efectele negative menționate mai sus.

#5 Companiile îi consideră pe cei care muncesc de acasă leneși sau mai puțin productivi

Cu toții am văzut meme-urile, nu-i așa? Angajați care se îmbrăcau frumos doar în partea de sus înainte de a participa la o întâlnire virtuală și purtau în rest pantaloni de pijama.

Acest stereotip, oricât de amuzant ni se pare, nu a făcut decât să întărească ideea în mentalul colectiv al companiilor că munca de acasă este pentru leneși, că cei care muncesc de acasă sunt mai prejos, mai puțin productivi față de colegii de la birou.

Însă, ipoteza conform căreia persoana care lucrează de acasă este leneșă, se trezește oricând are chef și face doar minimul absolut nu ar putea fi mai falsă. De fapt, statisticile ne-au arătat în mod repetat că productivitatea nu doar că nu a fost afectată atât de mult de izolarea impusă de covid cum ne așteptam ci, în unele cazuri, chiar a crescut.

Cu toate acestea, în ciuda unor statistici încurajatoare, unele companii și-au menținut părerea negativă față de joburile remote - de exemplu, Deutsche Bank a propus recent taxarea celor care muncesc de acasă....PENTRU că muncesc de acasă. Exact, ați citit bine.

Și alte companii au exprimat puncte de vedere similare, fiind de părere că cei care nu vin la birou ar trebui să accepte o reducere salarială de până la 20%, fără a lua în considerare faptul că munca remote implică o serie de costuri suplimentare pentru angajat - utilități, cafea, masa de prânz, încălzire, transformarea unei camere obișnuite într-un spațiu de lucru etc.

Astfel de inițiative par ridicole dacă luăm în considerare și faptul că firmele au economisit sume colosale pentru că nu au mai plătit spații de birouri exorbitant de scumpe. Să-i impui angajatului să plătească și mai mult din propriul buzunar devine astfel profund nedrept.

Însă, dacă ne transpunem în modul de gândire al companiilor de mai sus, nu este deloc așa - pentru că ele consideră că munca de acasă nu este muncă de fapt.

Logica aceasta rămâne în picioare, chiar dacă este greșită, chiar dacă statisticile ne arată iar că munca remote poate ajuta companiile să reducă semnificativ costurile. Potrivit lucidhart.com, afacerile pot economisi până la $11 000 per angajat anual dacă permit lucrul de acasă.

#6 Companiile nu vor să renunțe la programul clasic de la 9 la 5

O ultimă justificare pentru faptul că business-urile mici și mari sunt încă sceptice în legătură cu munca de la distanță este că vor să rămână fidele programului clasic de la 9 la 5.

Companiile încă resping ideea că nu toți oamenii sunt productivi în același interval orar, că unii preferă să muncească foarte devreme iar alții sunt mai producitivi seara. În consecință, resping noțiunea de program flexibil, chiar dacă acest lucru le-ar aduce profituri mai mari pentru că membrii echipei ar lucra la orele lor de productivitate maximă.

Cred că o parte din refuzul lor are legătură și cu proceduri vechi pe care nu mai vor să le schimbe. În esență, cred că unii manageri pur și simplu se întreabă "De ce să schimb ceva ce merge?"

Însă, poate că o întrebare mai bună ar fi - "Chiar dacă lucrul X merge, cum aș putea să-l fac să meargă și mai bine?"

Poate modelul hibrid să fie răspunsul?

Mulți sociologi și analiști din câmpul muncii cred că cea mai bună soluție ar fi modelul hibrid care îmbină munca de acasă cu munca de la birou.

Ipotetic, dacă s-ar implementa, companiile s-ar bucura de beneficiile muncii de la distanță, dar ar putea evita și câteva dintre limitările și efectele sale negative (singurătatea, statul peste program, burnout-ul indus de expunerea excesivă la tehnologie etc.)

Însă, cercetătorii ne spun iar că acest model are șanse să funcționeze doar în cazul muncitorilor calificați, doar în anumite industrii și doar în anumite părți ale lumii. Mai mult, ei atrag atenția și asupra unui aspect mult prea puțin discutat în dezbaterile despre munca de la distanță - personalitatea.

Munca remote se potrivește natural personalităților introvertite mult mai mult decât celor extrovertite, pentru un motiv simplu - introvertiții vor străluci într-un cadru liniștit, cu mai puține interacțiuni sociale și un focus mai mare pe sarcini, fără distragerile de la birou, fără sentimentul de disconfort generat de spațiile open space în care introvertiții nu se pot simți "ca acasă".

Lucrul de acasă poate ajuta introvertiții să iasă în evidență prin rezultate în loc să fie ignorați atunci când se discută oportunitățile de promovare în firmă pentru faptul că nu interacționează destul sau sunt văzuți drept anti-sociali. Dacă privim din acest unghi, munca de la distanță are puterea să spargă bariere de inegalitate socială pentru că fiecare persoană va fi judecată în baza rezultatelor, nu în funcție de cum arată, cum se poartă cu șeful, ce glume spun în pauza de prânz etc.

Extrovertiții, pe de altă parte, sunt cei care simt mult mai acut dezavantajele muncii de la distanță, pentru că ei își iau inspirația, energia și creativitatea din interacțiunile sociale zilnice alături de echipă.

Concluzii

Deși unele companii încă refuză să accepte popularitatea din ce în ce mai mare a muncii remote, toate semnele ne arată că trendul se va menține iar piața muncii va arăta foarte diferit în viitor.

Digitalizarea și automatizarea vor duce la dispariția multor joburi pentru necalificați iar industriile self-service și restaurantele vor fi primele care vor simți schimbarea - deja vedem cum casele self-check-out înlocuiesc casierii și livrările iau locul mersului la restaurant. În viitor, aceste joburi fie vor dispărea, fie vor fi forțate să se reinventeze pentru a se integra în peisajul digital de mâine.

Un trend care se începea să prindă contur cu mulți ani în urmă nu a făcut decât să fie accelerat până la un nivel pe care nu îl mai putem ignora în 2020.

Cred că 2021 va fi anul în care vom vedea munca remote și noțiunea de nomad digital devenind realități cotidiene, nu excepții de la regulă.

Explozia platformelor dedicate muncii de la distanță (weworkremotely.com sau remote.co) arată o cerere din ce în ce mai mare, căreia deocamdată îi răspunde o ofertă modestă.

Însă, viitorul arată bine pentru nomazii digitali - din ce în ce mai multe joburi remote sunt adăugate pe astfel de platforme din industrii variate, industrii pe care mulți le credeau incompatibile cu munca de la distanță.

Rămâne de văzut dacă și companiile se vor alinia trendului și își vor extinde recrutarea peste hotare sau vor fi lăsate în urmă.

Only time will tell.