servicii content writing
Content Writing & Copywriting

Servicii content writing vs. servicii copywriting – cât costă fiecare?

Neața tuturor, sper că aveți un început de săptămână minunat. Astăzi vă delectez cu un subiect, cred eu, destul de important atât pentru cei care vor să afle mai multe despre servicii de content writing și copywriting, cât și pentru cei care le oferă. Sunt întrebată frecvent, atât de prietenii care vor să știe ce e maică alea copywriting și content writing, cât și de clienți, cât costă aceste servicii și de ce se justifică diferențele de preț.

Vă invit, mai întâi, să consultați articolul meu introductiv despre content writing și copywriting dacă sunteți începători pentru a înțelege exact cu ce se ocupă fiecare specialist în mediul online. De aici, putem discuta punctual cât costă astfel de servicii și de ce costă atât.

Dacă ai o afacere, o pagină de Facebook, un blog, este lesne de înțeles că nu exiști fără conținut. Aproape totul în mediul online este conținut, fie că ne referim la cel video, la texte, elemente grafice sau poze.

Când vine vorba de conținutul text (content writing sau copywriting), lucrurile devin puțin mai complicate pentru că nu este o știință exactă, ci un proces laborios care implică cercetare, creativitate și, bineînțeles, scris, este ceva relativ iar variațiile de preț apar inevitabil.

Servicii content writing vs. servicii copywriting – de unde diferențele de preț?

servicii content writing

Voi începe prin a puncta, sus și tare, că fiecare specialist își stabilește propriul tarif (dacă ne referim la freelance writeri). Acesta poate fi stabilit fie pe numărul de cuvinte redactate, fie pe ora de muncă. Dacă vorbim de agenții, fiecare practică un alt preț, mai redus sau mai mare, în funcție de politica sa (un preț estimativ pentru o agenție mică ar începe undeva la 90lei/500 cuvinte).

Diferențele de preț dintre serviciile de content writing și cele de copywriting apar din mai multe motive:

  • Decizia specialistului de a-și tarifa diferențiat munca
  • Content writer-ul și copywriter-ul au aptitudini diferite, deși ambii lucrează cu cuvintele
  • Procesul de muncă și creație este diferit (de exemplu, un content writer va face mai mult research și va produce mai multe articole, ca volum, în timp ce un copywriter va produce mai puțin ca volum, dar uzura mentală este mai mare, pentru că trebuie să convingă în cât mai puține cuvinte)
  • Politica unei agenții de a reduce prețurile pentru a atrage mai mulți clienți (de regulă agențiile mici) SAU de a atrage doar ANUMIȚI clienți după ce a acumulat capital de imagine și experiență pe piață (agențiile mari). De regulă, agențiile mari încep să vâneze account-uri mari, cu alte cuvinte clienți cât mai prestigioși (Renault, Coca Cola etc.) pentru a-și îmbunătăți și extinde portofoliul

Dacă nu v-am pierdut până acum, o să vă împărtășesc o parte din experiența mea pentru a simplifica și mai mult lucrurile. Am fost atât content writer, cât și copywriter, pe cont propriu și într-o agenție specializată.

Ceea ce vă pot spune este că, în umila mea părere, serviciile de copywriting sunt mai scumpe și ar trebui să fie mai scumpe. Vă promit, dacă un copywriter știe ce face și vă cere mai mult, nu vrea să vă tragă pe sfoară.

Deși ofertele de muncă pentru orice scriitor nu sunt chiar promițătoare, totuși în România salariul unui copywriter în agențiile care se respectă este mai mare față de cel al unui content writer. De ce?

Tariful estimativ al unui copywriter

Un copywriter se ocupă cu texte de vânzare (landing page-uri, broșuri, bannere, texte de site etc.). Devine lesne de înțeles că procesul creativ este mult mai laborios, pentru că un copywriter are de cele mai multe ori o limită de spațiu mult mai rigidă față de un content writer.

Dacă un content writer poate convinge într-un articol de 500 cuvinte (lungimea standard a unui articol) un copywriter nu are acest lux.

Copywriter-ul trebuie să o facă, de cele mai multe ori, în texte scurte (50 cuvinte sau, la polul opus, chiar 50 caractere sau mai puțin).

servicii content writing 3

Munca de copywriter implică și ea cercetare, desigur, dar copywriterul alocă mai mult timp procesului creativ. Poate sta zeci de minute pentru un singur slogan sau headline pe un site. În plus, el trebuie să aibă cunoștințe de publicitate, noțiuni de vânzare, o minte deschisă spre nou și chiar unpic nonconformistă pentru a-i oferi clientului ceva îndrăzneț și original pentru produsul sau serviciul său.

De aceea, tariful pe care ți-l va cere un copywriter este mai mare și trebuie să fie mai mare pentru că se justifică.

Un tarif onorabil, după părerea mea, pentru copywriting în limba română la nivel cel puțin intermediar se poate plasa între 65 lei/500 cuvinte (limita de jos) și chiar 90 lei/500 cuvinte sau mai mult în funcție de subiect și de scopul final al textului.

Dacă vi se pare scump, țineți minte că nicio persoană care se oferă să vă scrie pe 5 lei nu va produce calitate, ci din contră. Pentru copywriting în limba engleză, mai ales dacă vorbim de engleză nativă, tariful poate ajunge să fie chiar dublu.

Tariful estimativ al unui content writer

Din păcate pentru content writeri, pot spune că munca acestora nu este deloc respectată. Cât am lucrat și eu alături de ei, m-am minunat când am văzut ofertele de 3 lei/350 cuvinte venite din partea unor persoane fizice sau chiar companii. Sunt rușinoase, dar ele există, pentru că oamenii nu sunt informați și vor calitate pe bani puțini.

Dragilor, data viitoare când vreți un articol de la un content writer, începeți prin a-i respecta munca. Acești oameni au în spate zeci, chiar sute de minute de research înainte de a scrie conținutul propriu zis. Așadar, când omul te tarifează pentru 500 cuvinte, trebuie să ai în vedere și acest lucru. Înainte să scrie despre motostivuitoare, grădini, motoare sau alte bazaconii, a trebuit să-ți învețe nișa de la zero. Dacă nu i-ai dat informații, l-ai chinuit și mai tare.

De ce consider, totuși, că tariful unui content writer ar trebui să fie mai mic față de cel al unui copywriter, dacă fiecare muncă are propriile provocări și trebuie respectată la fel?

servicii content writing 4

Părerea mea este că un content writer mai poate fi și format, dacă nu are experiență, dar nu oricine poate face copywriting. Trebuie să ai o chemare nativă pentru asta și chiar să-ți placă, altfel înnebunești.

Nu o să uit când o fostă colegă de agenție care făcuse numai content writing a venit la mine și a vrut să vadă cum e copywriting-ul. După un singur landing page, i-a ajuns. Nu pentru că nu era un scriitor foarte bun, ci pentru că pur și simplu nu îi plăcea și nu putea să facă vânzare.

Tocmai de aceea, eu aș plasa un tarif onorabil pentru servicii content writing în limba română la nivel cel puțin intermediar între 50lei/500 cuvinte și 80 lei/500 cuvinte sau mai mult pentru texte foarte tehnice sau specializate.

Concluzii

Fiecare specialist își tarifează munca exact cum consideră și, de regulă, la cerere, îți va oferi justificări pentru prețul practicat în cazul fiecărui material. Nu uita că prețul poate varia și în funcție de domeniu (un articol tehnic implică mai mult efort decât unul despre jucării pentru pisici, de exemplu).

Atunci când vorbim de servicii content writing vs. servicii copywriting, este important să reții că prețurile mici nu îți vor aduce calitate, ba din contră.

Dacă vezi pe cineva că se oferă să scrie pe 5 sau 6 lei, să nu ai pretenții foarte mari. Persoana în cauză fie își devalorizează propria muncă (un caz trist, dar din păcate des întâlnit în nișa noastră), fie pur și simplu nu știe ce face sau muncește pe bandă rulantă.

Un tarif mare nu garantează nici el calitate, de aceea este bine să vezi materialele anterioare ale unui profesionist înainte să soliciți servicii de content writing sau de copywriting. O altă soluție, pentru siguranța ta, este să-i soliciți un material de test plătit.

Comunică mereu cu prestatorul de servicii și nu uita că scrisul este doar o parte a procesului creativ pentru ambele categorii de profesioniști și că este nevoie de respect de ambele părți.

Colaborări cât mai reușite îți doresc!

Ți-a plăcut ce ai citit? Distribuie mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: